Prima campanie de informare publică desfășurată la nivel local privind derularea proiectului de cadastru general la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Agigea va avea loc mâine începând cu orele 16:30.
La această primă ședință de informare vor participa reprezentanți ai Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) Constanța, administrației publice locale, precum și reprezentanții prestatorului lucrărilor de cadastru general.
Aceste campanii de informare sunt foarte importante pentru bunul mers al proiectului, iar pentru ca lucrările să se desfășoare cu rapiditate este absolut necesară cooperarea din partea cetățenilor.
Toți cei care sunt interesați și cei care au nevoie de informații suplimentare cu privire la înregistrarea sistematică a imobilelor de pe raza UAT Agigea, sunt așteptați la această ședință de informare, mâine, de la 16:30, la sediul Casei de Cultură din localitatea Agigea.
„Ne dorim ca fiecare cetățean să fie informat, să-și pregătească documentele, să cunoască etapele derulării lucrărilor”, a transmis Cristian Cîrjaliu, primarul localității Agigea.
Discussion about this post