Ministerul Sănătății demarează în perioada următoare acțiunea de depistare activă a tuberculozei în 11 județe, iar printre ele se numără și Constanța și Tulcea.
Programul le este destinat celor cu vârste peste 18 ani și care au factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat. Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.
România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană. În timpul pandemiei de COVID-19, cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, dar această scădere este posibil să fie cauzată de lipsa depistării și a reticenței la accesarea serviciilor medicale în această perioadă.
Acțiunea se desfășoară în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar suma necesară pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global.
Discussion about this post