În următorii doi ani, vor fi închise și ultimele 73 de centre de plasament care mai funcționează în România. 9 centre se desființează până la sfârșitul anului, 52 își vor închide porțile în 2023 și restul în 2024, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, pe pagina sa de facebook.
„Terminăm astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în țară, în urmă cu 20 de ani. (…) Toți copiii trebuie să crească într-o familie! Și în cazul celor aflați în grija statului, trebuie create condiții că într-o familie, iar aceste condiții pot fi obținute doar în locuințele de tip familial, nu în centre mari de plasament”, a punctat Firea.
Ea a explicat că soluțiile cele mai bune sunt reintegrarea în familia naturală sau extinsă, ori adopția, iar dacă aceste variante nu sunt posibile rămân doar plasarea sub tutela asistenților maternali sau găzduirea copiilor în case de tip familial.
„Avem acum încă 73 de centre de plasament clasice, în care stau aproximativ 1900 de copii. Par multe, dar sunt de șapte ori mai puține decât în urmă cu 20 de ani, când funcționau peste 500 de astfel de instituții, în care erau îngrijiți aproape 100.000 de copii. Asta este realitatea, acestea sunt cifrele”, a mai precizat Firea.
Discussion about this post