Sunt acuzații grave la adresa cadrelor medicale din urgența spitalului Județean Constanța! O femeie al carui soț a suferit un accident vascular cerebral susține că medicii l-au lăsat pe bărbat să aștepte ore întregi pe o targă, fără să îi aplice niciun tratament. Trei ore ar fi așteptat pentru un computer tomograf și apoi alte câteva ore, pentru ca un medic specialist să interpreteze rezultatele. Reprezențanții spitalului susțin, însă, că pacientul a fost monitorizat permanent și a primit tratament simptomatic.
Puțin după prânz, în timp ce se afla acasă, bărbatul în vârstă de 60 de ani a început să se simtă rău. Cum acesta era cunoscut cu afecțiuni cardiace, membrii familiei au sunat la 112. La scurt timp, la locuința barbatului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ), care i-a acordat imediat primul ajutor, dar și tratament de specialitate.
„Am fost solicitați pentru un pacient cu stare de rău și cunoscut cu problem cardiace. O ambulanță SAJ cu medic s-a deplasat la el și au găsit un pacient cu simptomatologie neurologica, i s-a administrat perfuzie și a fost dus la spital. Starea pacientului se ameliorase în prezența echipajului SAJ”, susține Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanta.
Lucrurile s-au schimbat, însă, din momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Soția bărbatului susține că timp de trei ore nimeni nu s-ar fi ocupat de el. Ar fi fost băgat într-o cameră de monitorizare, fără să îi fie administrat vreun tratament.
„A făcut accident vascular, era cu ginerele. Am chemat salvarea și l-au stabilizat. Pe la 2:00, de atunci este internat la monitorizare și pur și simplu nu i-au făcut nimic. A ramas cu perfuzia din salvare. Are AVC, situatia i s a agravat cumplit. Am încercat să vorbesc, mi s-a spus că așteaptă rezultatul de la CT. Cand ne ducem la CT, am stat, am asteptat până ne-a venit rândul. Că se zbate ca să stea cuminte. I s-a schimbat starea, din una calmă și liniștită în una agitată, să iși rupă carnea de pe laba piciorului stâng”, povestește soția bărbatului, Florentina Ali.
Femeia a mai declarat că nici măcar după ce i-au făcut computer-ul tomograf lucrurile nu s-au schimbat în bine. Ba mai mult decât atât, așteptarea a continuat pentru că, spune aceasta, nu a exista un medic neurolog care să interpreteze razultatele cu rapiditate.
„Acum sunt încă trei ore, nu a venit neurologul. Îl intreb și eu pe directorul acestui spital…există un singur neurolog? Soțul, la ora actuală, arată ca un robot. I se învârtesc ochii, mâinile și picioarele nu le poate controla. Doamna doctor a zis că nu are ce face, că așteaptă rezultatul. Acum ce facem, care este situația, spuneți-mi și mie?!”, a mai povestit Florentina Ali.
Fiica pacientului a povestit, de asemenea, cum starea acestuia s-a agravat de la oră la oră.
„Nu se simte bine deloc și nimeni nu se uita la el. E din ce în ce mai grav. A venit repede la spital, iar aici stă de cel puțin 5 ore și nu îl bagă-n seamă. Este din ce în ce mai rău. Nu ne lasă să îl vedem. Înainte să intre era bine, vorbea, acum nu mai este bine, nu ne mai cunoaște. Gesturi și mișcări pe care nu le poate controla”, a declarat Daniela Măgureanu, fiica bărbatului.
De parte acealaltă, reprezentanții Spitalului Județean susțin că s-a respectat protocolul, că bărbatul a primit tratament și a fost permanent monitorizat.
„Pacientul a urmat un plan de investigații inclusiv imagistice, a fost evaluat clinic si biologic. A fost monitorizat și a primit tratament. Este stabil hemodinamic, cooperant, conștient, a fost internat pentru tratament de specialitate”, este declarația purtătorului de cuvânt al spitalului, Crina Kibedi.
Conducerea spitalului a precizat, însă, că astăzi va face verificări amănunțite, pentru a afla dacă cele reclamate de soția bărbatului se confirmă, iar în cazul în care se vor constata inadvertențe, se vor dispune și măsuri.
Discussion about this post