Cu ocazia Zilei Dobrogei, celebrată anual la data de 14 noiembrie, elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „George Emil Palade” Constanța vor organiza miercuri, 9 noiembrie, activitatea omagială „Dobrogea – Mozaic Intercultural”.
Începând cu ora 11:00, elevii vor avea ocazia să afle istoria Dobrogei, diversitatea etno-lingvistică și religioasă, alături de multe alte lucruri pe care le va discuta prof. dr. Răzvan Raul Ivan, reprezentantul Asociației „Dobrogea Străbună”.
La evenimentul destinat zilei în care Dobrogea a revenit la teritoriul national, în anul 1878, vor participa director prof. Diaconu Laurenția, Inspector Școlar Iacob Magdalena, elevii claselor a XII a C și a XI a Bele însoțiți de doamna profesoară Barău Florentina și nu în ultimul rând, Mănăilă Ana Mihaela – Bibliotecar.
Totodată, la eveniment vor fi prezenți și „Dobrogenii Paladeni” – echipa de dans popular a Liceului Teoretic „George Emil Palade” coordonată de Consilier Școlar Onciul Elena Ștefania, care vor susține un scurt moment artistic.
Evenimentul este susținut de Asociația „Dobrogea Străbună” și de Biblioteca Liceului Teoretic „George Emil Palade” Constanța.
Discussion about this post