Începutul de săptămână a fost unul de bun augur pentru fotbalul constănțean și nu numai.
Doi dintre cei mai mari jucători ai fotbalului românesc – Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu – care conduc tehnic și administrativ clubul de fotbal, Farul Constanța, împreună cu primarul urbei noastre, Vergil Chițac, au avut o întâlnire cu ministrul Sportului, Eduard Novak.
Tema a fost una clară: demolarea actualului stadion din strada Primăverii și construirea noului stadion pe care va juca Farul din anul 2024. Discuțiile s-au purtat în jurul proiectului de refacere a Stadionului „Gheorghe Hagi“ de la Constanța, care urmează să fie demolat, pentru ca în locul lui să fie ridicată o arenă modernă, cu aproape 20.000 de locuri.
„Sportul are viitor atunci când punem cu toții umărul la dezvoltarea lui. (…) Continuăm cu entuziasm pentru binele sportului românesc”, a declarat Ministrul Sportului în urma întâlnirii.
Investiţia, care ar urma să fie demarată în toamna anului viitor, va avea costuri estimate la 500 de milioane de lei și va fi derulată prin Compania Națională de Investiții.
Proiectul arenei din Constanţa a fost aprobat de Guvern și va cuprinde stadionul principal, o altă arenă cu 1000 de locuri şi pistă de atletism, sală de atrenament, cât şi amenajări exterioare.
Durata de proiectare și execuție a noului obiectiv sportiv este estimată la circa 28 de luni.
Discussion about this post