Asociația Dobrogea de Patrimoniu vă invită la vernisajul expoziției „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”. Evenimentul se va desfășura de Ziua Dobrogei, pe 14 noiembrie, la Muzeul de Artă din Constanța, de la ora 16:00.
Vor fi prezentate 26 de lucrări de grafică realizate de liceenii Amanda Checiu, Patric-Cristian Cojocaru, David Pătrașcu, Răzvan-Marian Voicu și Alesia Cobasnian, de la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, secția de Arhitectură, coordonați de arhitect Andrei Beșcucă.
Lucrările prezintă monumente istorice din Constanța, care aparțineau, în urmă cu un secol sau chiar mai mult, comunităților de români, greci, armeni, turci, tătari, evrei și bulgari. La eveniment vor vorbi despre moștenirea culturală care ne-a fost lăsată, arhitectul Radu Cornescu, precum și reprezentanții minorităților ale căror clădiri de patrimoniu sunt reprezentative pentru oraș.
În paralel cu expoziția de la Muzeul de Artă din Constanța, care va putea fi văzută până pe data de 24 noiembrie, 20 dintre lucrările de grafică realizate de liceenii Colegiului de Arte „Regina Maria”, vor fi expuse și în Piața Ovidiu. Desenele vor fi însoțite de poveștile clădirilor de patrimoniu, scrise de educatorul muzeal Cristian Cealera, printr-un parteneriat realizat între Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Cele două expoziții organizate de Asociația Dobrogea de Patrimoniu au scopul de a promova patrimoniul material din oraș, astfel încât constănțenii să conștientizeze importanța moștenirii culturale, să cunoască istoria clădirilor de patrimoniu ale orașului, să aprecieze monumentele și să le promoveze, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt vulnerabile sau chiar amenințate cu dispariția.
Proiectul „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice” a fost realizat cu sprijinul Primăriei Constanța, Consiliului Județean Constanța și al partenerilor: Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Colegiul de Arte „Regina Maria” Constanța.
Discussion about this post