Vergil Chițac a fost astăzi redus la tăcere de liderul consilierilor locali PSD, Costin Răsăuțeanu. În cadrul ședinței extraordinare, au fost aduse în discuție cluburile de pensionari, despre care primarul Constanței se pare că habar nu avea că sunt închise pe timp de iarnă.
Înainte de a supune la vot primul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi – Proiect de hotărâre nr. 633/2022 privind rectificarea bugetului local pe anul 2022, Costin Răsăuțeanu a avut o intervenție în care i-a reproșat primarului că nici la această rectificare nu s-au găsit bani pentru redeschiderea cluburilor de pensionari.
„Domnule primar, din păcate, constatăm că nici de data aceasta, în această rectificare, nu sunt prinși bani pentru redeschiderea cluburilor de pensionari, asa cum v-ați asumat, de altfel, și așa cum există și o linie nou creată în buget. Bineînțeles, intervenția noastră și solicitarea noastră este una legitimă, pentru că, din discuțiile cu seniorii orașului, aceștia iși doresc redeschiderea cluburilor”, i-a transmis liderul consilierilor PSD primarului.
Răspunsul edilului a fost unul halucinant. Nu știa că pe timp de iarnă cluburile de pensionari sunt închise.
„Nu înțeleg ce vreți să spuneți. N-au fost deschise?…Hai domnule, ce Dumnezeu. Au fost deschise toate, domnule”, a reacționat Vergil Chițac.
Răsăuțeanu făcea referire nu numai la cele trei cluburi deja existente, care nu funcționează, ci și la cele patru care ar fi trebuit să se deschidă în plus, promise de actuala administrație încă din februarie, anul acesta.
Pentru primarul Constanței este încă vară, se pare, pentru că vorbea despre pavilioanele pentru seniori, care, într-adevăr, sunt deschise…dar cum să reziste acolo bieții pensionari în frig, fără nicio sursă de încălzire?
Discussion about this post