Încă o poveste cu final fericit la Adăpostul public de animale abandonate din Constanța. Din această săptămână, Max, un cățel cu o poveste tristă de viață, face parte dintr-o familie, informează Primăria Constanța.
Andreea l-a găsit pe Max, legat cu o sfoară de un gard. Foștii stăpâni s-au gândit, probabil, că aceasta era cea mai bună modalitate de a scăpa de animalul care le-a fost prieten devotat.
Odată ce a văzut starea deplorabilă a cățelului, tânăra a sesizat imediat autoritățile. Reprezentanții Serviciului de Ecarisaj au venit, au dezlegat cățelul, care era foarte speriat, și l-au dus la Adăpostul public de animale abandonate.
De atunci, Andreea l-a vizitat, s-au împrietenit și a descoperit că e un cățel blând, prietenos și tare jucăuș. A hotărât să-i dea un nume, dar și o șansă la o viață fericită și un cămin. Tânăra mai are acasă un câine și o pisică, dar acest lucru nu a reprezentat nicio piedică. Vor fi o familie mare și fericită.
Constănțenii sunt invitați să se alăture campaniei „Adoptă un cățel!”
Este nevoie de implicarea și sprijinul oamenilor. Tocmai de aceea, personalul de la Adăpostul de animale fac un apel la iubitorii de animale să vină să adopte în mod responsabil un cățel și să-i ofere o șansă la dragoste necondiționată.
Toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți și vaccinați conform graficului de vârstă. Aceștia vor fi încredinţaţi numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar.
Chiar dacă beneficiază de protecția și îngrijirea personalului de specialitate din cadrul Adăpostului public de animale abandonate Constanța, cățeii au nevoie de un cămin și de un stăpân responsabil.
Persoanele interesate sunt așteptate la sediul adăpostului de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5).
Discussion about this post