Chiar dacă suntem încă în luna noiembrie, românii deja au pornit în căutarea decorațiunilor de Crăciun.
Motivele pentru care oamenii se grăbesc sunt multe. Unul dintre acestea este că magazinele sunt pline de ornamente de sărbătoare, iar atracția este mare. Un alt motiv invocat de români, că nu doresc să se îmbulzească în decembrie prin magazine și preferă să cumpere atât decorațiunile cât și cadourile cu o lună înaintea sărbătorilor. Dacă le întrebăm pe cele mai multe dintre gospodine și mame acestea sunt de părere că în perioada aceasta au început deja curățenia generală de iarnă, iar la început de decembrie deja doresc să împodobească casa și bradul.
Potrivit specialiștilor anul trecut decorațiunile au fost scumpe pentru că erau puține, din cauză că mărfurile din China au rămas blocate în containerele maritime, însă acum prețurile sunt mai mici chiar și cu 20-30%. Însă pentru mulți dintre români criza financiară îi face să renunțe la micile bucurii de sărbători și vor apela la decorațiunile de anul trecut. Astfel, vor economisi bani pentru a achiziționa alimentele ce vor ajunge pe masa de Craciun, alimente care sunt mult mai scumpe decât în anii trecuți.
Discussion about this post