Peste 30.000 de pomi de Crăciun vor fi scoși la vânzare anul acesta de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, iar preţurile pornesc de la 15 lei pentru molizi şi ajung la 35 de lei pentru brazi.
„Pleacă de la 15 lei, inclusiv TVA, la specia molid, cu dimensiunea de 0,7 şi un metru, iar cei care ajung la înălţimea de 3 metri sunt la 25 de lei, în timp ce pentru specia brad preţul este între 25 şi 35 de lei. Preţurile acestea sunt valabile aici, la locul de recoltare, iar dacă sunt transportaţi în pieţe sau în alte locaţii se adaugă costurile de transport, manipulare şi depozitare”, a precizat Bodgan Boghian, şef serviciu în cadrul Direcţiei Comerciale a Romsilva, la Pepiniera Silvică Cozieni din judeţul Ilfov.
Cum se păstrează și se replantează bradul din ghiveci
Un brad în ghiveci poate costa între 100 şi 250 de lei. Din experienţa anilor trecuţi, în ghivece se vând în jur de 10.000 de brazi, a adăugat Boghiu.
La rândul său, Florian Băncilă, inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Brăneşti, a explicat cum trebuie păstrat un brad în ghiveci pe perioada Sărbătorilor de Crăciun, astfel încât ulterior să poate fi replantat în curte sau grădină.
„Ideal ar fi să nu îl ţinem într-un mediu intern cald o perioadă mai mare decât este cea specifică Sărbătorilor de Crăciun. Nu trebuie aşezat lângă surse de căldură, trebuie să aibă lumină şi pământul din ghiveci să fie păstrat reavăn, nu neapărat umed, dar datorită temperaturii din interior, apa din pământ se evaporă şi atunci trebuie să păstrăm această umiditate. După perioada sărbătorilor se scoate timp de câteva zile într-un spaţiu neîncălzit, dar protejat, închis parţial sau total, cu lumina neapărat, până când prindem o zi cu temperaturi pozitive, chiar cu un pic de soare, pentru a-l putea replanta”, a subliniat inginerul silvic. El a menţionat că un brad pentru a ajunge la 3 metri înălţime are nevoie de aproximativ 12 ani.
Cum trebuie ales bradul din piață
Inginerul silvic a oferit şi câteva sfaturi pentru cei care cumpără brazi tăiaţi din piaţă.
„Trebuie să pipăiţi cu degetele acele, iar dacă e tăiat demult, ele cad imediat. Acesta este principalul element, dar mai trebuie şi să mirosiţi acele. Dacă sunt proaspete ele emană acel ulei volatil care este esenţa plăcerii de a avea un brad”, a menţionat Băncilă.
Peste 30.000 de brazi, scoși de Romsilva pe piață
Potrivit datelor Romsilva, dintre cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă în acest an prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă. Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri, proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post