Stadionul „Flacăra” a găzduit sâmbătă după-amiază meciul ce va conta pentru ultima etapă a Ligii Naționale de Rugby (play-out) dintre CS Năvodari și Știința Petroșani.
A fost o partidă echilibrată, în care gazdele au fost conduse la pauză (3-10), dar au început în forță repriza secundă cu un eseu și au adus scorul la 8-10, dar pe final, Știința a mai reușit o lovitură de pedeapsă, câștigând cu 13-8.
Pentru formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase au punctat Silviu Brașovianu – eseu și Antonio Savu – lp, iar pentru învingători, au înscris Moala Viliami – eseu, Constantin Ivanciu – eseu și Răzvan Barbu – lp.
Jucătorul meciului a fost desemnat Andi Radu (Știința Petroșani).
Au arbitrat Cristian Șerban, Florin Bonea, Cristian Rotaru (toți din București), al 4-lea oficial – Viorel Bujoreanu (Mangalia), observator FRR – Augustin Iorga (Năvodari).
După ce a fost pe primul loc câteva etape, CS Năvodari a încheiat campionatul pe locul al 3-lea, în urma înfrângerilor din ultimele două etape cu Universitatea Cluj și Știința Petroșani.
Rezultatele etapei a-9-a din Liga Națională, turneul play-out:
Unirea CSM Bucovina Suceava – CS Politehnica Iasi 0-68
Rugby Club Gura Humorului – CSU Alba Iulia 56-10
Rugby Club Barlad – CS Universitatea Cluj 8-72
CS Navodari – CS Stiinta Petrosani 8-13
Clasament – Liga Națională, turneul play-out:
1.CS Universitatea Cluj 9 9 0 0 562-97 44p
2.CS Știința Petroșani 9 8 0 1 174-110 37p
3.CS Năvodari 9 7 0 2 384-166 34p
4.CS Politehnica Iași 9 5 0 4 290-120 28p
5.CSM Galați 8 4 0 4 191-198 -7 16 4 20
6.RC Grivita – UNEFS Buc. 8 4 0 4 240-204 19p
7.RC Bârlad 9 3 0 6 234-257 18p
8.RC Gura Humorului 9 2 1 6 207-316 12p
9.CSM Bucovina Suceava 9 1 1 7 107-424 6p
10.CSU Alba Iulia 9 0 0 9 47-544 0p
Discussion about this post