Există dovezi că plângerile și reclamațiile cetățenilor orașului Constanța nu sunt doar în acești ani pe care îi petrecem în acest oraș, ci toate aceste nemulțumiri ale modului în care constănțenii își duceau traiul reiese și din dosarul ce aparține Fondului Primăria Constanța (1878-1950), dosar 33/1935, f. 50, în care este prezentată următoarea situație:
Locuitorii cartierului Anadalchioi din strada Titu Maiorescu, care era una dintre cele mai proaste străzi ce lega cartierul Anadalchioi cu cartierul Brătianu și în care se ramificau toate celelalte străduțe, se adresau Primarului Horia P. Grigorescu (martie 1934 – decembrie 1937) pentru soluționarea următoarelor rugăminți:
„În toamna anului 1934, în preajma alegerilor comunale, când dumneavoastră erați încă Președintele Comisiei Interimare a Municipiului și cu ocazia unei manifestări electorale, dumneavoastră în cartierul nostru ne-ați promis printre multe și facerea câtorva străzi mai principale din acest cartier, este strada Titu Maiorescu, se enumera prima. Cam de la aceea dată și până azi a trecut mai mult timp și promisiunile dumneavoastră însă nu s-au înfăptuit, ne permitem să scriem mai jos, starea noastră de fapt. Dacă au fost nevoi multe și mai mărunte s-au mai lăsat de o parte, dar azi când nu mai avem încotro, vorba românului: a ajuns cuțitul la os, când nu mai putem face nimic din cauza lipsei unei străzi, venim azi la Dumneavoastră spre a o cere. Lipsa unei străzi pietruite se simte foarte mult de către noi. În primul rând toți avem servicii la oraș, pentru care suntem nevoiți, fie ziua, fie noaptea să înotăm în noroi până la genunchi, ajungând în oraș, într-un hal fără de hal, pe străzile curat pavate, întrucât pe la noi pe lângă că nu pot intra mașinile, trăsurile, dar nici carul cu 4 sau 6 boi. Birjarul de Anadachioi întoarce spatele și nici cu bani nu face o cursă, riscând să-și rupă trăsura, să-și omoare caii. Copii noștri, de asemenea care urmează la școală, fie la Primară, fie la Secundară sunt nevoiți ce odată cu începerea noului an școlar și mai ales odată cu începerea ploilor, să înoate iarăși, așa cum sunt ei plăpânzi, copilașii sunt într-una bolnavi din care cauză nu ar urma regulat la școală și când vin de la școală înghețați tun nu reușesc să-și dezghețe mâinile și picioarele deoarece sunt tot timpul ude din cauza apei și noroiului. Pe timp de ploaie este exclusă circulația a oricărui fel de vehicul. Apa curge prin tot cuprinsul ulițelor și un șuvoi are zeci de izvoare.
De asemenea este lipsită complet și lumina care în ziua de azi este mai necesară ca oricând. Noaptea nu se poate vedea nici la doi pași înainte. Acest mediu este exact cel de care au nevoie pungașii pentru a opera în liniște ca apoi să apară de după un gard lovindu-te cu pumnii. Panica care domnește în mijlocul nostru este de nedescris. Om liniștit nu mai există, nu mai poate nimeni dormi la gândul că va fi expus în fiecare moment să fie atacat în propria casă. Se spune că o mână de oameni ce se ocupă cu tâlhării terorizase populația, căreia nu-i ajung celelalte griji în zilele acestea de grijă . Strada nu avea lumină, iar de pază nici vorbă. Suntem cu drept cuvânt niște uitați ai Domnului în fundul acestui cartier. Ori, nu suntem și noi tot Români? Nu facem și noi parte tot din populația românească? Nu trebuie să avem și noi drepturi ca toți ceilalți? Nu plătim și noi aceleași biruri ca și toți ceilalți? Nu plătim și noi drum, gunoi, și în schimb stăm în fața gunoiului și nici că s-a văzut măcar o singură dată gunoierul” .
AUTOR: Prof. dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Andreea Marin
Discussion about this post