1 decembrie. 1 grad Celsius la Constanța. Bulevardul 1 Decembrie. Intersecția de la Casa de Cultură. Asfaltul e îmbrăcat în aburi.
Într-un oraș în care din „colecția toamnă-iarnă” nu lipsește refrenul „ziua și avaria”, pe Bulevardul 1 Decembrie e căldură… la drumul mare. Se lucrează, ca peste tot, în urbea de la malul mării, așa că, din conductele care au devenit subiect de știre zilnic, ies astăzi multe grade.
În timp ce în multe blocuri constănțenii tremură de frig, cei care așteaptă la semafor să se facă verde se încălzesc involuntar.
E căldură la discreție, așadar, cum a fost și apă caldă, zilele trecute, într-o intersecție din Tomis 3, doar că locul nu a fost nici atunci, și nu e nici acum cel potrivit.
Fie șanț, fie groapă, fie avarie, curg oricum nemulțumirile, odată cu neajunsurile și hibele sistemului, chiar și de ziua ta, Românie.
La mulți ani! Să ne fie mai bine!
Discussion about this post