În jurul orei 18:45 în această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, era anunțat de către un bărbat că s-a rătăcit împreună cu o altă persoană în zona localității Maliuc, din Delta Dunării. Din cauza întunericului, cei doi bărbați nu s-au mai putut orienta pentru a se întoarce la locația unde erau cazați.
Un echipaj din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan a plecat către zona indicată de apelant cu o ambarcațiune SMURD, iar concomitent a fost solicitat și sprijinul SVSU Maliuc pentru a sprijini misiunea de căutare, fiind astfel acoperită o zonă mai mare.
După aproximativ 2 ore de la primirea apelului, cele două persoane au fost găsite într-o zona greu accesibilă pentru ambarcațiuni, fiind izolați pe un teren cu stuf și sălcii.
Cei doi bărbați sunt turiști, din județul Covasna și sunt în vârstă de 45, respectiv 65 de ani.
Din fericire, niciunul dintre ei nu a suferit vătămări, iar după evaluarea stării de sănătate, au fost transportați înapoi la locul de cazare în siguranță.
Discussion about this post