Comisia Europeană a aprobat, ieri, Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României prin care fermierii români și agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro. Totodată, PNS va introduce un instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.
„România are o strategie de dezvoltare a agriculturii coerentă, echilibrată și bine pusă la punct, ce asigură predictibilitatea de care fermierii noștri au nevoie pentru dezvoltarea afacerilor lor și asigurarea hranei țării. A fost o muncă intensă, în care s-au implicat specialiștii din minister alături de reprezentanții asociațiilor de fermieri, astfel încât, am reușit să recuperăm rapid etapele care rămăseseră în urmă din cauza lipsei totale de implicare din perioada 2020-2021. Avem deja pregătită legislația națională subsecventă pentru a da drumul consultării publice, astfel încât fermierii și toți cei interesați să cunoască în detaliu tot ce ține de implementarea Planului Național Strategic. Pornim Caravana Cunoașterii PNS în întreaga țară, un calendar al întâlnirilor cu fermierii pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să investim în agricultura țării și în satul românesc toate sumele disponibile”, a declarat ministrul Petre DAEA.
Spre deosebire de perioadele de programare anterioare, PNS 2023-2027 cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă (plățile directe și intervenții sectoriale, măsuri pentru susținerea pieței), cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (politica de dezvoltare rurală).
PNS prevede 89 de tipuri de intervenții, incluzând 51 intervenții prin FEGA și 38 intervenții prin FEADR urmărindu-se mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, pentru a atinge obiectivele europene și naționale.
Pentru definitivarea documentului programatic și în vederea respectării principiului parteneriatului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a desfășurat un proces amplu de consultare cu reprezentanții celor aprox. 160 de organizații publice şi private care fac parte din structuri parteneriale. În perioada de elaborare a PNS au fost organizate peste 40 reuniuni ale Comitetului Consultativ Tematic și ale grupurilor de lucru tematice. Reprezentanții structurilor parteneriale, prin prisma expertizei tehnice deținute în domenii specifice și cu argumente bine fundamentate, au contribuit la îmbunătățirea documentelor de programare.
Totodată, a existat un dialog continuu cu reprezentanții Comisiei Europene, aceștia oferind sprijinul necesar pentru îmbunătățirea documentelor.
Discussion about this post