Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, 13 decembrie, un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare.
Propunerea legislativă pentru stimularea investiţiilor în eficienţă energetică prevede completarea articolului 291 alineatul (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul reducerii cotei de TVA aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la nivelul standard de 19% la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul reducerii consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.
Potrivit proiectului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în directivele europene, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluţiilor complete, după caz, precum şi cele destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale.
Prin derogare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Camera Deputaţilor este for decizional.
Discussion about this post