Vineri și sâmbătă, respectiv 9-10 decembrie, s-a desfășurat la Casa de Cultură din Constanța, ediția cu numărul 15 a Concursului Național de Dans „Black Sea Dance Star”, organizat de Black Sea Dance Studio Constanța.
Competiția a fost jurizată de o brigadă de 5 arbitri – Irina Ciobanu, Irina Slobodaniuc, Mariana Paris, Andrei Nicolae și Cristian Patachia, director de concurs Alina Filipescu. Concursul are ca scop stimularea spiritului competitiv, motivarea pentru performanță, promovarea experienței artistice, dezvoltarea comunicării și a relaționării prin limbajul universal al dansului.
La eveniment au participat copii ai cluburilor sportive din Ploiești, Focșani, București, Constanța, Varna- Bulgaria și din Chișinău- Republica Moldova. Concursul s-a desfășurat pe nivele de pregătire (hobby sau performers), pe categorii de vârstă (4-6 ani, 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani și peste 16 ani), pe diferite discipline: balet clasic, dans contemporan, lyric, modern, sportiv, de societate, gimnastică ritmică și aerobică, folclor national și internațional, open /show dance, mtv și street dance.
Din cei aproximativ 1700 de sportivi s-au remarcat 10 „Best Moments”, aferente fiecărei categorii de vârstă:
- BEST MOMENT categoria 4-6 ani Solo, Duo, Trio, secțiunea balet clasic – Francesca Botez (Joy2Dance), momentul „Flautul Jucăuș”
- BEST MOMENT categoria 4-6 ani Grupuri & Formații, sectiunea dans modern – momentul „Waves”, Dance Workshop Varna Bulgaria
- BEST MOMENT categoria7-9 ani Solo, Duo, Trio Erica Popa, secțiunea dans contemporan – momentul „Let me Explode”, Alice Safta Art Studio
- BEST MOMENT categoria 7-9 ani Grupuri & Formații, secțiunea folclor național, „Hora Mare”- Chișinău
- BEST MOMENT categoria 10-12 ani Solo, Duo, Trio, secțiunea dans contemporan – Alexandra Ioniță(Joy2Dance), momentul „Tra veglia e sonno”, la egalitate de punctaj cu Antonia Vișan (Joy2Dance), momentul „Ritornare”
- BEST MOMENT categoria10-12 ani Grupuri&Formații, secțiunea dans modern- momentul „Feeling” – Dance Workshop Varna, Bulgaria
- BEST MOMENT categoria13-15 ani, Solo, Duo, Trio, secțiunea dans contemporan- Daria Popa, momentul „Amnesia”, la egalitate de punctaj cu Alice Safta Art Studio
- BEST MOMENT categoria13-15 ani Grupuri & Formații, secțiunea Mtv – New Force of Dance
- BEST MOMENT categoria peste 16 ani Solo, Duo, Trio, secțiunea dans contemporan- Briana Diaconescu (Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Constanța), momentul „Inerția”
Marele trofeu al competiției, BEST SCHOOL DANCE 2022, acordat școlii cu cel mai mare punctaj al momentelor prezentate în concurs, a revenit școlii Joy2Dance din Constanța.
Editia următoare a competiției va avea loc în perioada 24-25 iunie, tot la Constanța.
Discussion about this post