Mai mulți constănțeni au rămas, astăzi, fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor de înlocuire a conductelor vechi în scopul modernizării rețelei termice de transport. Lucrările au început în această dimineață, la ora 7:00, având o durată estimativă de circa 11 ore.
Astfel, cei afectați sunt consumatorii din zonele Casa de Cultură, Tomis I, Tomis II, Capitol, Centru, Peninsulă și Dacia, conectați la următoarele puncte termice: PT 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 40, 41, 63, 66, 69, 70,17, 18, 19, 20, 22, 23, 24, 25, 42, 59, 65, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 101, 105, 107, 108, 112, 113, 114, 125, 126,127.
Lucrările de astăzi fac parte din proiectul „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța-Etapa 1”.
Discussion about this post