Bătuți de vântul sărat constănțean, ori de cel rece bucureștean și uitați în frig de oamenii ambelor orașe. Așa îi găsesc de la mare, până la marea Capitală, pe bătrânii abandonați ai țării noastre. Povestea unuia dintre ei creionează în riduri și lacrimi uscate, portretul tuturor:
E ca o fantomă acoperită de haine cu două numere mai mari. E atât de firav încât orice pantalon ar îmbrăca, trebuie să-l prindă cu o sfoară ca să nu cadă de pe el. Și dacă i s-ar întâmpla asta, nu ar observa nimeni. În drumul lor spre Mega, sute de oameni trec pe lângă Omul Mic, invizibil pentru ei, ca o stafie. Nu se opresc nici măcar să-i ia o legătură de verdeață, la un leu.
Omul Mic de la Mega nu-și permite o umbrelă așa că-n zilele cu ploaie își acoperă capul cu o ladă din carton, de care stropii căzuți din cer se lovesc în zgomot de gloanțe. În toate zilele cu coduri de toate culorile, în care voi v-ați plâns că nu aveți vreme de plimbare, acest om a muncit până când apa i-a dizolvat cartonul ce-i ținea loc de pelerină și nu a blestemat ploaia, nici măcar în cele mai grele momente. Știe că fără apa asta, vara cel puțin nu ar fi avut zarzavaturile din grădină pe care să le vândă celor 2-3 oameni ce se opresc pentru o legătură la un leu, în drumul lor către Mega.
Cu mâinile muncite prin care i se văd oasele bătrâne, Omul Mic de la Mega își deschide cu frică portofelul și numără cei câțiva bani primiți. „Oare am strâns măcar de-o pâine și o marmeladă?”, se întreabă mereu, ca să știe dacă poate să plece acasă.
La capătul zilelor în care nu primește nimic, bătrânul se încăpățânează se rămână și noaptea în piața bucureșteană. Se lasă în genunchi atunci când nu-l mai țin picioarele și adoarme peste legumele rămase nevândute. Doar pașii oamenilor grăbiți să iasă cu piața căt mai repede de la Mega îl mai trezesc din somn, odată cu speranța că va reuși să le vândă măcar două cepe din care să-și cumpere bilet pentru ultimul autobuz de noapte.
După câteva ore de somn, a doua zi se întoarce cu mâna de verdețuri în piață. Tremurând, își bate cruce cu limba, în gura-i uscată, ca să nu dea peste poliția locală și își așterne marfa pe jos.
Cât vor mai face asta bătrănii ca el? Probabil până când vor muri, pentru că Oamenii Mici de la Mega au o inimă mare ce le spune: „Pentru pâinea ta, tu nu vei cerși, ci vei munci!”
Discussion about this post