Meciul de miercuri seară cu ultima clasată a campionatului intern a fost pentru baschetbalistele de la CSM CSU Constanța un galop de sănătate, sau dacă vreți o repetiție utilă înaintea derbiul de pe 29 decembrie cu Rapid București.
Diferența de valoare individuală, dar și colectivă, și-a spus cuvântul din primul minut de joc. La finele celor 4 sferturi tabela de marcaj indica o diferență de 42 de puncte ceea ce ne scutește de multe comentarii.
Scor final, CSM CSU Constanța – CS Municipal Târgoviște 89-47. Pe sferturi a fost 24-13, 21-9, 19-11, 25-14.
Lydia Marie Rivers, cu 13 puncte, 13 recuperări şi 4 pase decisive, Naomi Rebekah Davenport, 14 p, 13 rec, 6 pd, Teodora Manea, 17 p, şi Alina Podar, 14 p, au fost cele mai bune de la gazde. Ana Ivan, cu 18 p, 6 rec, s-a remarcat de la echipa din Târgovişte, care a suferit a noua înfrângere în tot atâtea partide.
A fost al 6-lea succes al echipei de pe litoral, pregătite de Tatiana Gallova, și cu 15 puncte adunate formația din Constanța se menține pe locul 3 în clasamentul Ligii Naționale feminine de baschet cu 15 puncte adunate.
CSM CSU Constanța va încheia acest an cu joc acasă pe 29 decembrie (ora 19.30), în compania vecinei de clasament, Rapid București (locul 4 în clasament).
Discussion about this post