Anul se încheie cu vești bune pentru cei care locuiesc în nordul orașului Năvodari. Autoritățile locale au depus proiectul pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră, o investiție ce va fi realizată prin PNRR.
„Soluția tehnică identificată este alcătuită din conducte cu lungime totală de 6.605 metri, 3 stații de pompare apă uzată, 447 metri conducte de refulare aferente stațiilor, 163 de cămine”, a precizat primarul din Năvodari, Florin Chelaru.
Străzile vizate sunt: Carierei, Alee din str. Carierei, Sibioarei (tr. I și II), Alee din str. Sibioarei, Recoltei, Alee din str. Recoltei, Prelungirea Recoltei, Alee între str. Recoltei și str. Răsăritului, Răsăritului, Tractorului, Gliei, Lanului, Labirint, Corbului, Alee din str. Corbului, Lacului, Eternității, Macului – Macului Tr.2, Alei din str. Macului, Apusului, Aleea din str. Locomotivei, Alee acces str. Locomotivei.
Valoarea totală a proiectului este de 7,1 milioane lei, fără TVA.
Discussion about this post