Brazilianul Pele, considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, a decedat aseară, la vârsta de 82 de ani, din cauza unei boli necruțătoare. În urma anunțului, mesajele îndurerate ale membrilor familiei, prietenilor și fanilor fotbalistului au început să apară pe rețelele de socializare.
„Tot ceea ce suntem suntem datorita tie. Te iubim infinit. Odihneste-te in pace”, se arată în mesajul portughez, scris de Kelly Cristina Nascimento, fiica fotbalistului.
La rândul său, mai mulți fotbaliști cunoscuți în întreaga lume au postat fotografii însoțite de mesaje îndurerate și pline de admirație față de personalitatea „regelui” brazilian Pele.
„Cele mai profunde condoleanțe întregii Brazilii și, în special, familiei dlui Edson Arantes do Nascimento. Un simplu «la revedere» de la eternul rege Pelé nu va fi niciodată suficient pentru a exprima durerea care cuprinde întreaga lume a fotbalului în acest moment. O sursă de inspirație pentru atâtea milioane de oameni, o referință de ieri, de azi, dintotdeauna. Afecțiunea pe care mi-a arătat-o mereu a fost reciprocă în toate momentele pe care le-am împărtășit, chiar și la distanță. Nu va fi uitat niciodată, iar amintirea lui va dăinui veșnic în fiecare dintre noi, iubitorii de fotbal. Odihnește-te în pace, rege Pelé”, a declarat fotbalistul Cristiano Ronaldo.
„Înainte de Pelé, «10» era doar un număr. Am citit această propoziție undeva, la un moment dat în viața mea. Dar această frază frumoasă este incompletă. Aș spune că înainte de Pelé, fotbalul era doar un sport. Pelé a schimbat totul. A transformat fotbalul în artă, în divertisment. A dat o voce săracilor, negrilor și, mai ales, a oferit vizibilitate Braziliei. Fotbalul și Brazilia și-au ridicat statutul datorită Regelui! El a plecat, dar magia lui va rămâne. Pelé este ETERNAL!”, a transmis fotbalistul brazilian Neymar.
„Odihnește-te în pace, Pele!” a adăugat Lionel Messi.
Potrivit clubului de fotbal brazilian Santos, Pele urmează să fie îmbălsămat și dus de la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, înainte de începerea funeraliilor sale publice, la Vila Belmiro (stadionul lui Santos), care vor avea loc pe 2 ianuarie.
Evenimentul public va dura exact 24 de ore, după care va avea loc o procesiune pe străzile din Santos. Ulterior, fotbalistul va fi înmormântat în mod privat, alături de alți membri ai familiei, în Memorialul Necropole Ecumenica.
Discussion about this post