România îmbătrânește. Vezi județele care au pierdut cei mai mulți oameni

Populaţia rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5%, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

În mediul urban locuiesc 9,941 milioane de persoane, reprezentând 52,2% din totalul populaţiei. Potrivit INS, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011). Deşi numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115.700 persoane, ponderea lor în total populaţie a urcat uşor la 16,1% (faţă de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021).

Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).

Cele mai mari reduceri de populaţie le-au înregistrat judeţele Caraş-Severin (-16,6%, respectiv cu 49.000 persoane mai puţin) şi Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56.600 persoane mai puţin). În valori absolute, municipiul Bucureşti a înregistrat cea mai mare pierdere de populaţie, de 166.400 persoane (-8,8%), urmat de judeţele Prahova (-67.800, reprezentând 8,9 %) şi Dolj (-61.100, reprezentând 9,3%).

      

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal