Un ultim omagiu, pentru Mitică Popescu 

Sunt zile de rămas bun în lumea teatrului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Mitică Popescu, care s-a stins marţi, la 86 de ani, vă fi depus astăzi, între orele 12:30 – 19:30, în foaierul Teatrului Mic, apoi va fi transportat la Capela Cimitirului Bellu, urmând ca mâine, la ora 15:00 să aibă loc înmormântarea. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină pe marele nostru actor Mitică Popescu! O ultimă, adâncă reverenţă, Maestre!”, a transmis colectivul Teatrului Mic. 

Născut în Bucureşti, la 2 decembrie 1936, Mitică Popescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti în anul 1967.

Pe scena Teatrului Mic a debutat în 1973 în spectacolul „Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca, şi a rămas în trupa teatrului până în anul 2010. În spectacolul „Matca” de Marin Sorescu a jucat alături de regretata Leopoldina Bălănuţă, cu care s-a căsătorit în 1977.

A realizat roluri de excepţie în spectacole de teatru, dar și în numeroase filme, și a prezentat emisiunea „D’ale lui Mitică”, una dintre cele mai longevive producţii ale televiziunii publice. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal