În cadrul misiunilor din ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii au dat amenzi de peste 2,6 milioane lei, au reţinut 604 permise de conducere şi au retras 216 certificate de înmatriculare, se arată în datele transmise de Ministerul Afacerilor Interne.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 847 posibile infracţiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu.
„În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de vineri s-au dispus măsuri preventive pentru 70 persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 43 de autori în 29 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă”, se arată în comunicatul de presă emis de MAI.
De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar 132 autori de infracţiuni, care au săvârşit 134 de fapte penale, au fost prinși în flagrant.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.327) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 55 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate şapte persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate nouă persoane aflate în situaţii de urgenţă.
Discussion about this post