Polițiștii rutieri constănțeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din Poliția Română și cu sprijinul polițiștilor rutieri din județele limitrofe au desfășurat, ieri, o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma acesteia, au fost aplicate 346 de sancțiuni contravenționale, dintre care 158 pentru depășirea limitei de viteză și 76 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Acțiunea a avut drept scop combaterea riscului rutier, în ceea ce privește viteza excesivă, neacordarea de prioritate pietonilor și autovehiculelor, traversarea neregulamentară.
La razie au participat peste 70 de polițiști rutieri.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 32 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale, 9 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 2 pentru neacordarea priorității autovehiculelor și 2 pentru depășire neregulamentară.
De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Discussion about this post