Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în Uniunea Europeană a scăzut, în perioada cuprinsă între 2010 şi 2021, cu 45% însă ţările din Europa de Est, printre care și România sunt în continuare pe primele locuri când vine vorba de numărul deceselor în accidente feroviare, raportate la un milion de locuitori, arată datele publicate de Eurostat.
În timp ce media UE este de 1,5 decese în accidente feroviare la un milion de locuitori, şase state membre UE au avut în 2021 mai mult de trei decese la un milion de locuitori, în frunte cu Slovacia (5,7 decese la un milion de locuitori), Ungaria (4,9), Polonia (3,9) şi România (3,7).
La polul opus, cele mai mici rate de decese în accidente feroviare au fost înregistrate în Irlanda (0,2 decese la un milion de locuitori), Spania (0,3), Grecia şi Ţările de Jos (ambele cu 0,6). În total, nouă state membre au înregistrat în 2021 mai puţin de un deces în accidente feroviare la un milion de locuitori (Slovenia, Italia, Estonia, Franţa, Danemarca, Ţările de Jos, Grecia, Spania şi Irlanda).
Conform datelor Eurostat, un număr total de 683 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în 2021, faţă de 1.245 de persoane în 2010 şi 687 în 2020. În România, 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente feroviare în 2021, în scădere faţă de 79 în 2020.
Datele Eurostat mai arată că cea mai răspândită cauză a deceselor în urma accidentelor feroviare o reprezintă persoanele care nu sunt autorizate să fie pe şinele de cale ferată, 441 de cazuri sau 65% din numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentele feroviare, urmată de accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată cu 234 decese sau 34% din total.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul României, unde 57 de persoane au decedat în accidente feroviare pentru că nu erau autorizate să fie pe şinele de cale ferată iar 13 au decedat în urma unor accidente la trecerile la nivel cu calea ferată.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post