Prăbuşirea calotei glaciare din Antarctica occidentală – care ar putea provoca o creştere catastrofală a nivelului oceanului planetar – nu este inevitabilă, au anunţat oamenii de ştiinţă americani şi britanici într-un studiu publicat luni în revista Nature Communications, informează AFP.
Ei au observat de la începutul anilor 1990 o accelerare a topirii gheţii în această zonă a Antarcticii, sub efectul schimbărilor climatice. Unii se tem de o prăbuşire – devenită de acum ireversibilă – a calotei glaciare, un proces care s-ar desfăşura independent de evoluţia viitoare a climei de pe Terra. Acesta ar fi unul dintre „punctele de basculare” climatice, ce ar duce la reacţii în lanţ catastrofale – în cazul de faţă, la o creştere importantă a nivelului oceanelor. Însă cercetătorii din Statele Unite şi Regatul Unit au publicat un studiu ce arată că totul nu este încă pierdut.
Ei au observat evoluţia Antarcticii occidentale, care găzduieşte gheţari uriaşi extrem de instabili şi care conţine suficientă gheaţă pentru a creşte nivelul mărilor cu 3,3 metri. Folosind observaţii din satelit şi date ştiinţifice, autorii studiului au stabilit că ritmul de extindere a perturbaţiilor, la nivelul gheţurile aflate de-a lungul regiunilor costiere, variază în funcţie de diferenţele climatice locale. Ritmul de retragere a calotei glaciare a încetinit într-o regiune vulnerabilă de pe coastă între 2003 şi 2015. Acea încetinire a fost cauzată de schimbări ale temperaturi oceanului, care îşi au originea în variaţii ale vânturilor din larg.
„Prăbuşirea calotei glaciare nu este inevitabilă”, a concluzionat Eric Steig, profesor la Universitatea Washington din Seattle. „Acest lucru depinde de felul în care clima se va schimba în următorii ani, o schimbare pe care o putem influenţa în mod pozitiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a adăugat el.
sursa: Agerpres





