Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a susținut astăzi prima sa conferinţă de presă din acest an și a comparat acțiunile recente ale Statelor Unite cu cele ale lui Adolf Hitler, afirmând Washingtonul a subjugat Europa pentru a purta un război împotriva Rusiei.
„Exact cum Hitler a dorit o soluție finală la chestiunea evreiască, acum, dacă citiți ce spun politicienii occidentali (…) ei spun clar că Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică”, a spus el, potrivit Reuters.
De asemenea, a mai acuzat Statele Unite că au pregătit terenul pentru conflictul din Ucraina ca parte a ceea ce el a descris drept un „război hibrid” dus împotriva Kremlinului.
Șeful diplomației ruse a spus și că Moscova este dispusă să negocieze direct cu Occidentul, daca va primi „propuneri serioase” pentru încheierea conflictului, scrie Reuters.
Totodată, Lavrov a salutat exerciţiile militare comune dintre Moscova şi Beijing, ca fiind o consolidare a noului parteneriat strategic dintre cele două ţări.
Rusia şi China au semnat un parteneriat „fără limite” în februarie anul trecut, cu câteva zile înainte ca Moscova să-şi trimită forţele armate în Ucraina. Legăturile lor economice au crescut, în timp ce relaţiile Rusiei cu Occidentul au slăbit. Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut în mod public că preşedintele chinez Xi Jinping este „îngrijorat” de acţiunile Rusiei în Ucraina.
Surse: Agerpres
Discussion about this post