Timpul nu mai are aceeași valoare atunci când este război. În curând, vom intra în al doilea an și sperăm că va fi și cel decisiv în ceea ce privește lupta orgoliilor.
Între timp, războiul continuă. SUA și aliații trimit arme puternice, dar trebuie să-și instruiască soldații Ucrainiei cum să le folosească. Nici Rusia nu stă pe loc. Ar putea oricând lansa o nouă ofensivă și mai puternică decât cele precedente.
Costul umanitar este din ce în ce mai mare. Oamenii mor pe capete, nici nu se mai știe numărul lor.
De curând a avut loc un atac cu rachete de croazieră rusești asupra unui bloc de apartamente din centrul Ucrainiei. Se pare că au murit peste 40 de persoane, inclusiv copii. Tot zilele acestea, un elicopter s-a prăbușit în apropierea unei grădinițe din Kiev și a ucis peste 10 persoane, dar și pe ministrul de interne al Ucrainiei, potrivit oficialilor.
Partenerii de război devin din ce în ce mai neliniștiți. Toată lumea vrea sfârșitul războiului, mai puțin cei doi conducători care nu vor să cedeze unul în fața celuilalt.
Au început să fie trimise tancuri și vehicule blindate în Ucraina. Din ce în ce mai mulți se alătură SUA în trimiterea de rachete antirachetă Patriot. Aceste măsuri, din câte se știe, ar fi fost interzise la începutul războiului, deoarece nimeni nu își dorea să îl provoace și mai mult pe Putin.
Ce le rămâne oamenilor de făcut? Fac din ce în ce mai multe apeluri, ca Putin să fie acuzat de crime de război, dar asta nu pare să conteze. Orice speranță pentru un sfârșit negociat al războiului este mai îndepărtată ca niciodată.
Cât de departe ar trebui să meargă NATO pentru a face pe plac Ucrainei care are pretenții în ceea ce privește armamentul extrem de puternic? Cât mai are Rusia până va fi gata să folosească o armă nucleară? Cât mai este până la un conflict între SUA și Rusia? Se angajează Occidentul să ajute Ucraina să expulzeze invadatorul de pe tot teritoriul său? Astea sunt întrebări care ne macină pe toți.
Între timp, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei.
„În acest ultim an, țara dumneavoastră a mișcat lumea și a inspirat Europa și vă pot asigura că Europa va fi întotdeauna alături de dumneavoastră”, a declarat von der Leyen la Davos.
Ce urmează… o să aflăm pe pielea noastră.
Discussion about this post