Să pleci în miezul iernii – calendaristice, e drept – la munte și să te trezești la patinaj artistic pe patru roți, după ce a nins serios în zonă, asta se numește… inocență, după cum ar spune cei mai diplomați comentatori.
Când pleci la munte în căutarea zăpezii și ai anvelope de vară și eventual doar lanțul cu pandantivul preferat, nu și cel pentru roți, nu ar trebui să ai programată vreo întălnire cu jandarmii montani. Că nisip există și nu e doar cel de la malul mării, de simțit sub tălpi, ori de pus în litiera pisicii. E tare bun și pe alunecuș, de scos din sacul așezat cu grijă în portbagaj, alături de lopată.
Dar românul pleacă tot fluierând și strigând „Pârtieee”, de parcă a pornit pe tobogan, chiar dacă GPS-ul îl ghidează spre drumurile din Bucegi, printre nămeți.
Odată ajuns la destinație, exemplarul care nu face sport iese totuși în pantofii… sport – ați ghicit – la o plimbare în natură și să se dea pe gheață, „că încălțămintea asta alunecă bine”. Eventual în trening, ajunge într-un final în păturile salvamontiștilor, nevoiți să-l caute 2-3 ceasuri după ce a dat de greu și s-a rătăcit, mai preocupat de cascada de selfie-uri decât de urmat instrucțiunile privind rutele destinate turiștilor.
În primele două zile de minivacanță, turiștii surprinși au bifat și apelurile pentru scos din nămeți, și pe cele pentru recuperat de pe munte. Așadar, oricâtă pregătire s-ar promova, tot la „nepregătire” e teza de doctorat.
