La malul mării Unirea s-a sărbătorit într-un mod cu totul inedit. Câșiva tineri au incins celebra horă a Unirii pe plajă, iar cei mai curajosși au făcut și o baie în mare în cinstea Unirii. Pe litoral astazi au fost 4 grade în aer, iar apa mării a avut doar 7 grade.
A bătut vântul și a fost destul de frig. Asta însă nu i-a împiedicat însă pe câțiva tineri să se strângă pe plaja din Constanța și să încingă o horă a unirii direct pe nisip. Ba chiar, unii dintre ei, au recitat și poezii.
Cei mai curajoși însă au renunțat la haine și doar într-un șort de vară și bustul gol au intrat în apa mării rece sloi și s-au aventurat chiar în valurile înspumate. Au purtat tot timpul însă tricolorul în mâini.
„Suntem constănțeni, iubim marea și îi ateptăm pe toți românii la mare și iarna. A fost extraordinar. Este putin rece, în jur de 8 grade. Noi facem sportul asta de vreo 4 ani și ne-am gândit să facem ceva senzațional ca să promovăm Constanța”, a declarat Sorin Coadă.
„Traiesc românește și simt românește. Marea are cam 8 grade. Este puțin rece, dar este superb. Nu e prima oară, fac asta de vreo 4-5 ani. Este revigorant. Când intrăm în apă uităm de toate. Este o senzație plăcută. Ieșim din cotidianul nostru, este altceva, altceva”, a punctat și Ferudin Sali.
După baie, cei doi temerari, au fost așteptați pe mal de prieteni cu țuică și vin. Aceștia au promis că vor repeta experiența și la anul indiferent de cât de rece va fi apa mării.
Discussion about this post