123 de localități din 18 județe (AG, BC, BR, BZ, CL, CT, DB, DJ, GL, GR, HD, IF, PH, TR, TL, VL, VS și VN) și municipiul București au fost afectate de fenomenele meteorologice în ultimele 24 de ore, transmit reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Pompierii împreună cu celelalte structuri și autorități implicate în gestionarea situațiilor generate de vremea rea au intervenit pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, pentru degajarea a 83 copaci și 15 stâlpi de electricitate, fiind avariate 24 autoturisme, o anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează întreruperi în 122 localități din 7 județe (AG, BR, BZ, DB, GL, PH și VN), fiind afectați 29.389 consumatori.
În județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, pompierii salvatori au acționat pentru preluarea a 4 gravide, blocate în autoturisme și transportarea acestora, în condiții de siguranță, la cele mai apropiate unități sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și pentru preluarea altor 2 persoane care necesitau dializă.
Totodată, în ceea ce privește traficul rutier, 9 drumuri naționale și 44 drumuri județene sunt blocate, duminică dimineața, din cauza zăpezii.
„Având în vedere că mai multe județe din SE și E țării se află sub atenționare meteorologică până astăzi, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient”, transmit reprezentanții IGSU.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență cauzate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase, au intervenit forțe ale Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, polițiști, jandarmi), ale Ministerului Apărării Naționale precum și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor.
Discussion about this post