Aproximativ 3.500 de lei este salariul mediu net al celor care lucrează în transport şi distribuţie, în condiţiile în care două treimi dintre angajaţi câştigă maximum 4.000 de lei net, pe lună, potrivit unui studiu publicat de o platformă de recrutare online.
Conform eJobs, un curier are, în medie, un salariu de 2.800 de lei, un dispecer auto 4.000 de lei, iar un şofer 2.700 de lei.
Peste 2.600 de locuri de muncă în transport şi distribuţie au fost postate de angajatori de la începutul anului şi până acum pe eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar şi care atrage, lunar, un număr mare de aplicări – peste 60.000 înregistrate doar în luna ianuarie.
Cele mai multe dintre aceste locuri de muncă se adresează candidaţilor entry level şi fără experienţă, urmaţi de cei mid level (care au între doi şi cinci ani de experienţă în domeniu). Potrivit sursei citate, mult mai puţin căutaţi, la acest început de an, sunt seniorii şi managerii.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în transport şi distribuţie este de 3.500 de lei pe lună. Un promoter câştigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei. Şoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte oraşe sau în afara ţării.
Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de angajaţii din transport şi distribuţie sunt pentru: operator calculator – 2.300 de lei, curier – 2.500 de lei, gestionar depozit – 2.700 de lei, tehnician – 2.700 de lei, contabil junior – 2.800 de lei.
Oraşele cu cele mai mici salarii medii nete din transport & distribuţie sunt: Galaţi: 1.800 de lei, Vaslui: 2.300 de lei, Buzău: 2.500 de lei, Brăila: 2.500 de lei, Zalău: 2.700 de lei. Totodată, oraşele cu cele mai mari salarii medii nete din transport & distribuţie sunt: Bucureşti – 4.000 de lei, Cluj – Napoca – 3.800 de lei, Timişoara – 3.500 de lei, Sibiu – 3.300 de lei, Arad – 3.000 de lei
sursa: Agerpres
Discussion about this post