Senatul şi Camera Deputaţilor au început, astăzi, prima sesiune parlamentară ordinară pe 2023. Cele două foruri legislative, au fost convocate de la ora 16.00 (Camera Deputaților) și ora 12.00 (Senatul).
În prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Birourilor permanente – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedinţilor, care sunt aleşi la începutul legislaturii.
Pe agenda noii sesiuni parlamentare se află proiecte de lege importante pentru respectarea termenelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liderii PSD şi PNL au anunţat, printre priorităţile legislative, proiectele privind Educaţia şi reforma pensiilor speciale.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis că legile Educaţiei reprezintă o prioritate legislativă pentru social-democraţi, menţionând, însă, că discuţiile despre aceste proiecte trebuie continuate cu premierul şi cu ministrul de Finanţe, dar şi cu autorităţile locale, având în vedere impactul financiar semnificativ al implementării noilor acte normative.
Senatul şi Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe şi asupra proiectului de lege privind pensiile speciale.
„Din punctul nostru de vedere, prioritatea unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună şi cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis, o dată pentru totdeauna, în România”, a declarat Marcel Ciolacu.
Parlamentarii vor dezbate şi alte proiecte care ţin de îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi ordonanţe adoptate de Executiv.
sursa: Agerpres
Discussion about this post