Şapte bărbaţi din Turcia, care nu mai aveau drept de şedere în România, au fost depistaţi în urma unui control efectuat de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Constanţa.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), verificările au vizat combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor în România.
„Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au legitimat 80 de străini şi au verificat cinci societăţi comerciale. Ca urmare a verificărilor efectuate, la o societate comercială au fost depistaţi şapte străini, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 53 de ani, din Turcia, care nu mai aveau drept de şedere pe teritoriul României. Dintre persoanele identificate, cinci desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de muncă”, se arată în comunicat.
Bărbații au fost sancționați contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.800 de lei, pe numele lor fiind emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile. De asemenea, societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 100.000 de lei.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Discussion about this post