La câteva zile de când știrea că o bătrână din Constanța a sunat la 112 spunând că moare de frig în casă a scandalizat întreaga opinie publică, Primăria Constanța vine cu lămuriri. Potrivit reprezentanților instituției, angajații acesteia și-au făcut datoria, însă femeia a refuzat ajutorul lor până la capăt.
„În data de 30.01.2023, ora 13:30, o echipă de asistenți sociali din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța, s-a deplasat la domiciliul doamnei Elena Bocioagă pentru evaluarea situației socio-economice.
Doamna Bocioagă Elena prezenta un aspect îngrijit, conversația a decurs normal, fiind coerentă, a înțeles scopul vizitei și a relatat că este văduvă, nu are copii (a avut un fiu care a decedat în anul 2012), este pensionată la limită de vârstă, cu o pensie de 2498 lei/ianuarie 2023. De asemenea, a spus că nu mai păstrează nicio relație cu nepotul care este plecat din țară și nici cu celelate rude”, au transmis reprezentanții primăriei.
În ce condiții trăiește bătrâna
Potrivit acestora, femeia locuiește singură într-un imobil RAEDPP, în două camere și o anexă, curate, iar grupul sanitar este comun și se află pe holul imobilului. Plafonul camerelor este parțial deteriorat, iar ca sursă de încălzire folosește un radiator electric, însă numai într-o cameră.
„Luând în considerare faptul că este o persoană vârstnică, ce nu se mai poate gospodări singură și există riscul de accentuare a problemelor de sănătate prezente, ca măsură de protecție socială i s-a propus instituționalizarea în Căminul pentru persoane vârstnice Constanța. Asistenții sociali i-au prezentat toate detaliile. De asemenea, a fost informată și cu privire la faptul că trebuie întocmit un dosar cu documentele de identitate cât și medicale” , se arată în comunicatul de presă al primăriei.
Ce s-a întâmplat la spital
Pentru a veni în sprijinul bătrânei, asistenții medicali au însoțit-o, în data de 31.01.2023, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru efectuarea investigațiilor medicale și eliberarea documentelor necesare.
Pe toată durata efectuării investigațiilor medicale, asistenții sociali din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța, au fost prezenți.
Vizita asistenților sociali
„Luând în considerare acordul verbal al doamnei Bocioagă Elena cât și faptul că i-au fost furnizate toate informațiile privind instituționalizarea, în data de 01.02.2023, o echipă alcătuită din trei asistenți sociali din cadrul Direcției generale de asistență socială – Căminul pentru persoane vârstnice Constanța, s-a deplasat la domiciliul vârstnicei pentru a-i aduce la cunoștință posibilitatea de a fi instituționalizată în regim de urgență începând cu data de 01.02.2023.
Doamna Bocioagă Elena a refuzat instituționalizarea în regim de urgență și a motivat că nu poate renunța la lucrurile domniei sale și la locuință. Precizăm că a fost informată cu privire la faptul că o parte din obiectele personale le poate lua la cămin.
În paralel, pentru a afla mai multe informații, a fost contactat telefonic nepotul doamnei.
În trecut, acesta a colaborat cu reprezentanții Direcției Generale Asistență Socială, el fiind cel care s-a ocupat de instituționalizarea, dar și de înmormântarea bunicului său, Bocioagă Ion, care a fost rezidentul Căminului pentru persoane vârstnice în perioada 2002-2016. În acest context, reprezentanții DGAS au interacționat de mai multe ori și cu doamna Bocioagă Elena. Niciodată domnia sa nu a solicitat vreun sprijin de orice fel.
De data aceasta, nepotul ne-a relatat că nu păstrează legătura cu bunica lui, nedorind să furnizeze alte informații în acest sens, însă ne-a comunicat datele de contact ale unei nepoate din partea surorii.
Aceasta a fost contactată telefonic și a relatat că are cunoștință de situația mătușii pe care o ajută periodic în activitățile casnice.
De asemenea, a relatat faptul că, luând în considerare situația vârstnicei, deși i-a propus să o ajute pentru întocmirea dosarului pentru admiterea în cămin, inițial a fost de acord, dar ulterior a refuzat”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
A doua vizită vizită la spital
În data de 02 ianuarie 2023, doamna Bocioagă a ajuns, din nou, la urgența Spitalului Clinic Județean de Urgență. De aceasta dată, bătrâna acuza o stare de rău și a fost chemată ambulanța. Medicii i-au acordat primul ajutor și apoi a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
„Asistenții sociali din cadrul DGAS Constanța au ținut în permanență legătura cu reprezentanții SCJU. În jurul orei 17:00, doamna Bocioagă a plecat acasă, starea dumneaei fiind ameliorată și primind recomandări și o rețetă din partea medicilor pentru a trata tulburările digestive de care suferea.
Dacă doamna ar fi acceptat instituționalizarea în Căminul pentru Persoane Vârsnice, acest episod nefericit ar fi putut fi evitat, întrucât în cămin ar fi beneficat de îngrijire, hrană adecvată (întocmirea meniurilor este realizează de tehnicienii nutriționiști și este adaptată afecțiunilor medicale și nevoilor nutriționale), asistență medicală etc.
Conform Legii nr.17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare, instituționalizarea se realizează doar cu consimțământul acestora „, precizează primăria.
De asemenea, autoritățile locale constănțene au transmis că, în situația în care doamna Bocioagă Elena își va dori instituționalizarea, va fi sprijinită în acest sens.
Discussion about this post