Într-o perioadă în care majoritatea știrilor cu, din sau despre Rusia se referă la război, mobilizare ori sancțiuni economice, un rus… turmentat reușește să aducă și câteva zâmbete și să demonstreze totodată că mare e grădina… Kremlinului.
Un individ din Moscova, amețit de licori bahice, a vrut să fure… trupul îmbălsămat al fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, a anunţat agenţia de presă rusă TASS, citată de DPA.
Omul a escaladat barierele din faţa Mausoleului aflat în Piaţa Roşie şi a încercat să pătrundă apoi în clădirea extrem de bine păzită, situată din afara zidurilor Kremlinului. Nu a trecut însă de intrare, pentru că a fost arestat. Ulterior, paramedicii l-au diagnosticat cu o tulburare mintală cauzată de alcoolism.
Nu se precizează însă și ce ar fi vrut să facă autorul cu „prada”.
Mausoleul teoreticianului comunist, care a murit în 1924, a fost considerat un important obiectiv turistic în perioada sovietică, atunci când milioane de oameni au vizitat memorialul. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, au existat mai multe proiecte pentru că Lenin să fie înhumat într-un mormânt obişnuit, dar acele planuri nu au fost niciodată realizate.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post