Panică, în această noapte, la Spitalul de Boli Infecțioase, după ce s-a declanșat alarma de incendiu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, apelul prin 112 a fost primit la ora 03:32 de la doctorul de gardă. Se semnala faptul ca au fost efectuate verificari pe amplasament fără a se identifica motivul declanșării alarmei de incendiu.
La fata locului au intervenit 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autoscara si un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului „Fripis Marius Daniel”, pentru verificari suplimentare.
În urmacercetării la fața locului, nu au fost identificate probleme.
Potrivit ISU Dobrogea, sistemul de detecție și alarmare la incendiu a fost declanșat de un senzor din zona salonului de tratament pacienti situat la etajul 2. La momentul declanșării alarmei, în salon nu se aflau pacienți, sau personal medical.
După repornirea sistemului de detecție și alarmare la incendiu, alarma nu s-a mai declanșat. Până la sosirea echipajelor de intervenție, cât și după sosirea acestora, nu au fost persoane evacuate sau autoevacuate.
Discussion about this post