Chiar dacă meciul de la Pitești se anunță a fi unul foarte dificil, fotbaliștii de la Farul Constanța își doresc să obțină victoria și să rămână lideri în SuperLigă.
În conferința de presă premergătoare jocului de la Pitești, atacantul Farului Denis Alibec a vorbit despre necesitatea echipei de a fi unită.
„Avem nevoie de cele trei puncte, de aceea trebuie să fim la fel de uniți, să jucăm la fel ca o familie. Avem ca obiectiv să terminăm cât mai sus în campionat și sper să o facem” , a declarat atacantul Denis Alibec.
La rândul lui, Andrei Artean, unul dintre veteranii echipei de pe litoral, este de părere că meciul din Trivale este unul dificil, însă obiectivul liderului este să câștige:
„Întâlnim o echipă care nu e mulțumită cu rezultatele de acum.Anul trecut au intrat în play-off…anul acesta au avut așteptări mult mai mari, au început prost campionatul. Cu sigruranță vom avea un meci foarte greu. Au jucători experimentați și va trebui să jucăm bine. Obiectivul nostru este să acumulăm cât mai multe puncte și de a rămâne pe primul loc!” , a menționat Andrei Artean.
La rândul lui, managerul Farului, Gheorghe Hagi a precizat că:
„Mergem cu gândul să câștigăm acest meci, să luăm cele trei puncte.Am analizat bine adversarul și sperăm să facem mai bine ambele faze decât ei. Sper ca echipa să fie la fel de bine concentrată, important este să terminăm meciul cu bine și să câștigăm la finalul celor 90 de minute”, a menționat managerul tehnic de la Farul, Gheorghe Hagi.
Meciul FC Argeș – Farul Constanța face parte din etapa a-25-a a SuperLigii și va începe la ora 17:00.
Înaintea acestui joc, Farul Constanța este lider cu 51 puncte, în timp ce piteștenii au acumulat 25 puncte și ocupă locul 13 în clasament.
Discussion about this post