Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit, în localitatea Somova din județul Tulcea, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentri Situații de Urgență „Delta”.
La locul intervenției sunt dislocate două echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere, iar pentru acordarea de asistență medicală este prezent un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la coșul de evacuare a fumului al unei sobe.
Pompierii militari acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Misiunea este în dinamică.
Din fericire, nu sunt înregistrate victime.
UPDATE 17:10
Incendiul a fost lichidat de către pompieri în urmă cu puțin timp.
În urma acestuia, a fost afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ 40 de mp și bucătăria locuinței.
Pentru prevenirea producerii incendiilor la coșurile de fum, care pot avea consecințe devastatoare, ISU „Delta” al județului Tulcea le recomandă cetățenilor:
- curățarea anuală a hornului, înainte de începerea sezonului rece;
- la trecerea prin acoperiș, se va lăsa o distanță de cel puțin 10 cm între fața exterioară a coșului de fum și elemente ușor inflamabile ale acoperișului;
- să nu utilizeze un coș din zidărie care nu este tencuit;
- hornurile din zidărie se întrețin și se verifică periodic, pentru a se depista și repara eventualele fisuri;
Discussion about this post