O echipă de arheologi americani și italieni au descoperit în sudul Irakului o „tavernă” a cărei vechime este estimată la 5000 de ani.
„Taverna” descoperită datează din anul 2.700 î.Hr., a declarat pentru AFP Holly Pittman, directoare de proiect în cadrul Universităţii din Pennsylvania, responsabilă pentru misiunea arheologică din Lagash.
Pittman a menţionat existenţa unui dispozitiv de răcire format dintr-un borcan înconjurat de recipiente mari din ceramică sparte şi stivuite, un fel de frigider din lut. Au mai fost descoperite ustensile de bucătărie, aproximativ 150 de boluri cu mâncare, care conţineau oase de peşte şi oase de animale dar și pahare care ar fi fost folosite pentru bere, cea mai comună băutură pentru sumerieni.
Acest restaurant din cele mai vechi timpuri, împărţit într-o zonă acoperită şi un spaţiu deschis, avea bănci pe care se putea sta şi un cuptor pentru a găti mâncarea, a mai spus Pittman.
sursa: Agerpres
Discussion about this post