Poșta Română atenționează asupra unor campanii online înșelătoare. Clienții Companiei sunt îndemnați printr-un mesaj primit să acceseze un link pentru a finaliza o plată și a li se confirma expedierea unui colet. Prin accesarea link-ului respectiv, atacatorii colectează datele bancare ale clienţilor, cu scopul de a sustrage bani din conturile acestora.
„Poşta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro) şi atragem atenţia că nu solicităm clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale”, transmit reprezentanții companiei.
Discussion about this post