Prima echipă RO-USAR, care a participat la misiuni de căutare-salvare în Turcia, în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc pe 6 februarie în această ţară, a revenit noaptea trecută în țara. România a răspuns prezent din prima clipă a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, fiind şi prima ţară care a ajuns pe teritoriul turc după cumplitul cutremur care a provocat un dezastru de proporţii.
Salvatorii români au fost întâmpinaţi de premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne, Lucian Bode, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
„Aţi fost emisarii României, aţi fost cei care aţi dus cu dumneavoastră compasiunea, solidaritatea şi empatia poporului român faţă de poporul turc greu încercat de această tragedie. Modul în care aţi acţionat, în care aţi reuşit să salvaţi vieţile a patru cetăţeni turci reprezintă acel gest prin care în situaţii disperate aţi reuşit să redaţi speranţa unor oameni deznădăjduiţi că pot să fie salvaţi şi faptul acesta vi se datorează dumneavoastră, care, prin devotament, curaj, profesionalism, aţi făcut cinste României şi aţi dat dovadă de maximă umanitate. (…) Meritaţi să vă odihniţi după cele 10 zile în care aţi făcut totul pentru a salva vieţi”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Prima echipă de salvatori care s-a întors în România este formată din 55 de pompieri militari medici şi asistenţi SMURD, voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale. De asemenea, ministrul de Interne, Lucian Bode a precizat că în curând vor reveni acasă şi ceilalţi 59 de colegi ai acestora.
În urma cutremurului din data de 6 februarie și a solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia, modulul specializat de căutare-salvare RO-USAR 01 din cadrul IGSU cu 2 câini și tehnică aferentă, echipa de căutare-salvare cu 2 câini antrenați pentru astfel de situații din cadrul Clubului Câinilor Utilitari, medici și asistenți ai UPU-SMURD București (Floreasca) și ofițeri de legătură din cadrul DSU au intervenit în condiții deosebite pentru salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături.
Printre cei care i-au întâmpinat pe salvatorii români s-au numărat şi ministrul de Interne, Lucian Bode, şeful DSU, Raed Arafat, şi şeful SMAp, generalul Daniel Petrescu. De asemenea, au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii turce şi oficiali ai Ambasadei turce la Bucureşti, care au afişat drapelele Turciei şi României şi care i-au aplaudat pe salvatorii români la sosire.
Două aeronave de transport C-27J Spartan, ale Forţelor Aeriene Române, au executat, miercuri, o misiune de transport aerian pe ruta Hatay, Turcia – Otopeni, pentru întoarcerea acasă a primei echipe RO-USAR, a medicilor şi asistenţilor SMURD, respectiv a personalului specializat în misiuni de căutare-salvare, alături de echipa canină, dislocată în data de 6 februarie, în Turcia.
Discussion about this post