Agenţia Naţională de Integritate a anunţat în această dimineață că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea de către primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a infracţiunilor de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
De asemenea, ANI îl acuză pe Nicuşor Dan de incompatibilitate şi conflict de interese.
Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada exercitării mandatului de primar general, Nicuşor Dan a exercitat şi alte funcţii de conducere în cadrul a patru instituţii sau servicii publice, fără mandat de reprezentare.
Conflict de interese – în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcţiei de primar general şi a funcţiei de director general al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), Nicuşor Dan a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei şi ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 lei la 14.517.000 lei. În opinia ANI, Nicuşor Dan a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.
Sesizare Parchet – Abuz în serviciu și Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Nicuşor Dan a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal şi a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât:
- amendă contravenţională aplicată de către o instituţie publică lui Nicuşor Dan a fost achitată de Primăria Municipiului Bucureşti, iar demersurile de contestare la instanţa abilitată au fost efectuate de către Direcţia Juridic din cadrul PMB pentru Nicuşor Dan, atât în calitate de persoana fizică, cât şi în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calităţi;
- în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcţiei de primar general şi a funcţiei de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei şi ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
Sesizarea instituției prefectului municipiului București
ANI a sesizat şi Prefectura Capitalei cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Nicuşor Dan a celor patru funcţii de conducere în cadrul instituţiilor sau serviciilor publice – Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor Bucureşti, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte, fără a avea un mandat de reprezentare.
Nu în ultimul rând, a fost sesizată Curtea de Conturi cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenţionale aplicată lui Nicuşor Dan în calitate de persoană fizică din bugetul Primăriei Capitalei.
Iată declarația primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, față de comunicatul Agenției Naționale de Integritate:
„Voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția imi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii. Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit. Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță”, a transmis Nicușor Dan.
Discussion about this post