duminică, octombrie 26, 2025

Știrile din lumea ta!

„Predarea și învățarea în vremuri dificile”- Curs pentru incluziunea refugiaților, la Constanța

Analizele recente arată că zona Constanța a devenit al doilea pol, după București-Ilfov, în care se află un număr ridicat de persoane refugiate din Ucraina, astfel că British Council, în parteneriat cu UNICEF și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), continuă cu a treia ediție a cursului „Predarea și învățarea în vremuri dificile”. Acest curs se adresează atât profesorilor români ce predau elevilor refugiați în România, cu precădere elevilor ucraineni, cât și profesorilor ucraineni ce își desfășoară actualmente activitatea în România și va fi organizat în perioada 18-21 februarie.

Organizatorii cursului „Predarea și învățarea în vremuri dificile” au optat, pentru o abordare regională, cu accentul pus pe populația migrantă din Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Galați și Brăila. Scopul acestei abordări este de a oferi pregătirea necesară profesorilor din această regiune, pentru ca ei, la rândul lor, să poată favoriza incluziunea socială a tuturor elevilor în sala lor de clasă, în special în zonele unde sunt concentrate populații mari de persoane refugiate.

În contextul plin de provocări al educației copiilor refugiați din Ucraina, care trăiesc acum în România, profesorii joacă un rol esențial, ei fiind nu numai îndrumătorii elevilor din punct de vedere pedagogic, dar și catalizatorii parcursului lor școlar, ce îmbină latura academică, integrarea socială și starea emoțională.

Din aproape 150 de participanți înscriși, organizatorii au selectat 75 de profesori ce provin din România, Ucraina și Bulgaria. Aceștia sunt reprezentanți ai diferitelor entități educaționale naționale, de la inspectorate școlare județene, la școli gimnaziale și grădinițe, dar și ai organizațiilor non-guvernamentale naționale și internaționale ce sprijină persoanele refugiate, precum și ai hub-urilor educaționale înființate de profesori ucraineni în România.

Cei 75 de profesori selectați vor fi ajutați să recunoască dificultățile emoționale ale copiilor refugiați, să îi sprijine fiindcă aceștia pot întâmpina greutăți la școală ca urmare a traumelor trăite și să facă orele de curs mai primitoare pentru toții elevii.

În afara participanților ce vin din orașele vizate direct, organizatorii vor avea la această ediție un grup numeros de profesori ucraineni ce vor sosi din Băile Olănești.

„În această zonă, peste 80 de profesori își desfășoară activitatea în școala ucraineană din Olănești, care „a fost făcută de ei și pentru ei”, după cum precizează Alina, care, alături de sora sa Diana și de fiica sa de numai 10 ani, Karina, este una dintre româncele implicate în ajutorul voluntar oferit celor aproape 1200 de refugiați de acolo. Aici învață peste 360 de elevi ucraineni refugiați, care au fugit alături de mamele lor din calea războiului, lăsându-și tații, rudele, prietenii și școala în urmă, în țara în care visează în fiecare zi să se întoarcă.”, se precizează în comunicatul British Council.

„Predarea și învățarea în vremuri dificile” este un curs de formare pentru profesori de orice materie, ce au la clasă elevi refugiați ce au fost afectați de trauma războiului. Pe de o parte, prin ateliere specializate și discuții pe teme specifice, profesorii vor căpăta cunoștințe pe care le vor putea folosi pentru a înțelege și gestiona comportamentele tuturor copiilor care au trecut prin experiențe traumatice. Pe de altă parte, cursul favorizează integrarea tuturor copiilor ucraineni în România în mediul școlar și evidențiază felul în care oferirea suportului emoțional este fundamentală în procesul de incluziune socială. Astfel, principalele
obiective ale cursului sunt relevate prin fuziunea dintre suportul garantat tuturor copiilor în procesul de învățare și integrarea acestora în România, atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere social. Acest curs este o inițiativă a British Council și a fost organizat în diferite zone ale lumii afectate de conflicte sau în țări care găzduiesc refugiați (cel mai recent în Polonia)

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal