Începând de astăzi pot fi depuse cererile pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2023, pentru categoriile de persoane defavorizate prevăzute HCL nr. 72/24.03.2022, anunță primăria oraşului Năvodari, prin Direcţia de Asistenţă Socială.
Primirea solicitărilor se va face până în data de 3 aprilie, la Cantina de Ajutor Social (str. Sănătăţii nr. 2, intrarea dinspre Serviciul Taxe şi Impozite), după următorul program: luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 08:30 – 12:00, iar joi între orele 13:00 și 17:00.
Persoanele îndreptăţite se vor prezenta cu actul de identitate în copie şi în original, pensionarii cu cuponul de pensie (copie) şi persoanele încadrate în grad de handicap cu certificatul de încadrare în grad de handicap (copie).
Distribuirea tichetelor sociale se va face în perioada 04.04.2023 – 13.04.2023, prin intermediul serviciilor poştale.
Discussion about this post