Nimic nu este mai plăcut decât imortalizarea unui moment romantic cu partenerul de viață, chiar de tradiționalul Dragobete. Ce ai spune dacă nu ar fi vorba despre o simplă fotografie care ar face cât 1.000 de cuvinte, ci de una personalizată, neprețuită, care vă va surprinde zâmbetele și privirea timp de 10 secunde, sub forma unei rotații de 360 de grade?
Cabina fotografică care va fi martoră la sentimentele de dragoste plutitoare dintre voi doi reprezintă o platformă cu braț rotativ și inel de lumină ce va capta cadre video cu efecte slow motion, fast motion și boomerang din toate unghiurile.
Fiind înconjurat de baloane roșii în formă de inimioară, contextul va fi desprins de poveste, iar mica surpriză cu ocazia zilei de 24 februarie pe care i-ați făcut-o partenerului va putea fi distribuită pe rețelele de socializare și apreciată de toți cei care vă admiră relația.
„De mult timp îmi doream o ocazie să fac o fotografie de acest gen, în mișcare. Faptul că am putut sa fac asta în seara de Dragobete, alături de partenerul meu, face momentul să fie de 100 de ori mai special”, a declarat o tânără, după ce a folosit platforma 360 Selfie Video Booth.
„Inițial eram sceptic. Am mai văzut acest fel de aparat la nunți și botezuri, dar nu mă gândisem să-l încerc până acum. La insistențele prietenei mele și pentru că am vrut ca acest moment să facă parte din surprizele pe care i le-am pregătit pentru Dragobete, am acceptat. Rezultatul e wow, nu mă așteptam să iasă atât de bine. Pentru câteva secunde ne-am simțit ca niște vedete”, a precizat un alt constănțean.
În continuare, cuplurile care vor să aibă o amintire unică, plină de dragoste și permanentă, sunt așteptate până la ora 19:00 la supermarket-ul Cora din cadrul complexului comercial City Park Mall, situat pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C din municipiul Constanța.
Discussion about this post