După ce anul trecut patru delfini și trei lei de mare de la delfinariul din Harkov au ajuns la Constanța, din cauza războiului, acum ucrainenii ne cer din nou ajutorul. Doua foci ar putea ajunge la Complexul Muzeal de Siinte ale Naturii în perioada următoare. Autoritățile constănțene și-au dat deja acordul, iar acum urmează să fie stabilite modalitătile de transport.
Este vorba de două exemplare de pinipede otaride sau foci urecheate sau cu blană, asa cum mai sunt ele cunoscute. Delfinariul din Harkov a fost grav afectat de război, iar exemplarele de acolo au fost duse în locații sigure din afara tarii. Una din aceste locații a fost Constanta. Noii musafiri au în jur de 7 ani iar specialiștii spun că sunt mult mai prietenoși și mai sociabili.
„Au făcut o adresă oficială, să îi ajutăm la fel ca anul trecut. Au spus inițial de un leu, sudamerican Serj, care dă semne de neliniște acolo, la Herkov, unde este razboi și un ușor disconfort pentru el. Apoi ni s-a spus că sunt doi. Am primit adresa, am anunțat Consiliul Județean. Am avut o întâlnire, am ok-ul consiliului de administrație”, a declarat Iulian Călin, director CMSN Constanța.
Antrenorii ucraineni care au ajuns în România încă de anul trecut alături de cei patru delfini și trei lei de mare sunt de părere ca noile exemplare se vor adapta foarte ușor la condițiile oferite de Complexul Muzeal din Constanța. Bazinele mari și deschiderea de care au dat dovadă cei de aici le vor fi de mare ajutor.
„E puțin mai liniște și în Harkov acum datorită soldaților nostri. Dar nimic nu este sigur pentru animalele noastre și este mai sigur să le ducem la Odesa si apoi aici. Le suntem recunoscători celor de aici că ne-au primit. Aici sunt multe bazine și ne-am adaptat foarte ușor, sperăm să fie la fel și de această dată. Cât despre transport, sperăm să fie mai usor decât cu delfinii. Oricum antrenorii vor fi foarte atenți la ei”, mărturisește Elena Komogorova, antrenoare.
Pentru ca aducerea în România sa se concretizeze cat mai repede cu putință este nevoie ca și autoritățile de acolo să se implice. De altfel, aducerea primelor exemplare de mamifere s-a realizat datorită unui ordin semnat la acea vreme chiar de către președintele Zelenski. Va fi creeat un culoar de siguranță pentru care va fi însă nevoie și de acordul Federației Ruse.
„Sperăm să decurgă cât mai bine lucrurile. La noi și al ei. Vor fac un popas în Odessa și de acolo, pe uscat și apoi la Isaccea. Noi pregătim bazinul mic pentru ei. Vor sta 30 de zile în carantină pentru că așa este legea. Li s evor face analize, probe, se adaptează cu mediul”, a mai spus Iulian Călin.
Cele doua exemplare vor fi însoțite de antrenori, psihologi, nutritionisti, medici veterinar și un întreg staff care se va ocupa de bunăstarea lor.
În mai, anul trecut, soseau la Constanța patru delfini și trei lei de mare salvați de către autorități de la delfinariul din Harkov. După o perioadă de acomodare, mamiferele au interacționat cu cele deja aflate la Complexul Muzeal, iar acum oferă spectacole zilnice localnicilor și turistilor care trec pragul complexului Muzeal de științe ale Naturii din Constanta.
Discussion about this post